Toamna

Magia padurii

Este o dupa amiaza dezmierdata de vantul plapand de toamna.Ma plimb domol pe poteca impodobita de frunzele si nucile imbracate in camasi zdrentuite din care curge mustul amar. Stratul gros al frunzelor galben maronii a reusit sa margineasca si cararea.Padurea trista , aproape moarta,a ignorat verdele, e acum pustie.Singurii amici care i-au mai ramas sunt vantul si frigul. Intru in padure si vad uimit cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.Covorul ce se intinde din multicolore frunze e acoperit de cerul patat cu norii innegurati.
Copacii sunt tristi fiindca le-au pierit multi frati,maroniul devenind culoarea lor de baza.Fiecare lucru are o taina a sa, una mai speciala ca alta,dar a potecii, cea a sfarsitului potecii cred ca a fost gasit.
Poate nimic nu ar fi fost la fel fara strigatul cerbului infrigurat de batranul vant , ce se cred domnitorul tuturor.Soarele palid ,printre ramuri nemiscate,ne va fi lumina si caldura.
Ploaia palmuieste ,parca cu fiecare picatura,tulpina copacilor , vantul ridica frunzele ude de la pamant ,iar fulgerele situnetele sperie putinele vietuitoare neamortite de frig.Ceata zglobie ii joaca feste padurii, greierii -pe aripi pudrati cu bruma- sunt tristi acum ca vor rabda ,din nou de foame, o iarna intreaga.
Nu uit insa sa observ un lucru : nu doar pasarile calatoare lipsesc din acest peisaj. Nici un picior de om nu mai paseste in zona,nefiind capabili sa inteleaga magia padurii in plina toamna.